2015. Serie anuală de evenimente lansată şi în România

UCRAINA / Україна

UKRINFORM

AGENTIA NATIONALA DE PRESA 

Ukrinform este agentia centrală de presa a Ucrainei, cu peste 88 de ani de istorie.La data de 24 august 1991 Ukrinform a fost primul organ de presa din lume care a anuntat independenta Ucrainei. În prezent, Agentia este reprezentată în toate regiunile din Ucraina, cu cinci birouri de informare si 23 de statii de corespondent, în care aproximativ isi desfasoara activitatea 40 de corespondenti proprii. 
Ukrinform are proprii sai corespondenti, în Rusia, China, Germania, România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Italia, Belgia, SUA dar şi în alte state


APRILIE 2015    * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 
În perioada 30 aprilie – 4 mai 2015 va avea loc cea de a patra ediţie a Caravanei teatrului şi folclorului românesc la românii din Sudul Basarabiei (Regiunea Odesa, Ucraina), proiect derulat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, în parteneriat cu Asociaţia Naţional - Culturală a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia“. vezi comunicatul ICR
          vedeţi mai jos mai multe detalii şi imagini de la ediţiile anterioare:
Caravana culturală în comunităţile de români din Ucraina, ediţia a III-a
Trupa Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea a susținut opt reprezentații cu spectacolele: Punguţa cu doi bani de Ion Creangă (scenografie şi păpuşi: Mirela Tofan, scenariul şi regia:Ioan Brancu) şi Hansel şi Gretel, după Fraţii Grimm (scenariul și regia: Diana Roman, scenografia Viorica Stamate). De această dată, caravana culturală a ajuns în localități în care nu au mai fost susținute reprezentații teatrale în anii anteriori, respectiv în Anadol (Dolinskoe), raionul Reni; Frecăței (Limanskoe), raionul Reni; Erdek-Burnu (Utkonosovka); Barta (Plavni), raionul Reni; Babele  (Oziornoe, comuna Mareșal Al. Averescu), raionul Ismail; Pocrovca Noua (Nova Pokrovka), raionul Ismail; Eschipolos (Glubokoe), raionul Tatarbunar; Furmanca (Furmanovka), raionul Chilia.

Caravana teatrului şi folclorului românesc la românii din Regiunea Odesa, ediţia a II-a

Programul a inclus un turneu de şapte spectacole al Teatrului "Colibri" din Craiova cu piesa Fata babei şi fata moşneagului de Ion Creangă (regia: Todor Valov şi Stefka Kyulieveva), în şase spaţii din regiune - casele de cultură din: 18 Martie - Kamâşovka (Hagi-Curda) raionul Ismail19 Martie - Novoseliskoe (Satu Nou) – raionul Reni20 Martie - Staroselie (Frumuşica Veche) – raionul Sărata21 Martie - Krutoiarovka (Vădeni-Moldova) – raionul Cetatea Albă; 22 Martie - Borisoska (Borisăuca) raionul Tatarbunar; 23 Martie - Dmitrovka (Dumitreşti) raionul Chilia24 Martie - Utkonosovka (Erdek-Burnu) raionul Ismail. Caravana din acest an a cuprins, de asemenea, reprezentaţii de muzică şi dans popular românesc ale Ansamblului Folcoric "Dor Basarabean" din Erdek-Burnu (Utkonosovka) – raionul Ismail, unicul ansamblu-promotor al valorilor autohtone ale culturii tradiţionale româneşti din Basarabia Istorică
Caravana culturală în comunităţile de români din Ucraina, ediţia I-a

Asociaţia "Basarabia", a prezentat, în colaborare cu Institutul Cultural Român, turneul teatral-folcloric al teatrului "Anton Pann" (Râmnicu Vâlcea, România) şi al ansamblului folcloric "Dor Basarabean" (satul Utkonosovka, raionul Ismail). Spectacolele (cu intrare liberă) au avut loc în casele de cultură din 5 sate sud-basarabene Cartal (Orlovka, raionul Reni), Ciamaşir (Prioziornoe, raionul Chilia), Borisăuca (Borisovka, raionul Tatarbunar), Satu Nou (Novosiolovka, raionul Sărata) şi Erdek-Burnu (Utkonosovka, raionul Ismail) în perioada 10-15 Mai 2010.

Este prima manifestare de gen organizată de ICR cu finanţare obţinută de la Guvernul României.

IANUARIE 2015    * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 
  • Concert pentru românii din Sudul Basarabiei, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale
Tudor Ungureanu
Duminică, 18 ianuarie 2015, de la ora 14.00, la Casa de Cultură Erdek-Burnu (Utkonosovka, raionul Ismail - regiunea Odesa, Ucraina), a avut loc un concert susţinut de Tudor Ungureanu şi  grupul ŞtefanVodă din Căpriana (Republica Moldova), cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, sărbătorită şi de românii din sudul Basarabiei....citeşte mai multe aici sau din comunicatul ICR
vizionaţi aici câteva dintre piesele de referinţă a celebrului artist popular denumit Lăutarul BASARABIEI
inregistrare TVR IAŞI


DECEMBRIE 2014    * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

  • Comunitatea românilor din Sudul Ucrainei - Regiunea Odesa
În regiunea Odessa, la ultimul recensământ al populaţiei (2001) s-au declarat români 724 de persoane, iar 123.751 – "moldoveni si altii". Alte regiuni locuite în mod compact de români: Kirovograd, Nikolaev, Herson, Ananiev, Balta.

Probleme cu care se confruntă minoritatea română din Ucraina: accesul la învăţământul în limba maternă, utilizarea oficială a limbii române în administraţie şi în justiţie, finanţarea activităţilor asociaţiilor minorităţii române, media în limba română, păstrarea identităţii religioase, reprezentarea la nivelul administraţiei, lipsa reprezentării parlamentare, retrocedarea proprietăţilor care au aparţinut comunităţii româneşti etc.

Comisia mixtă interguvernamentală româno-ucraineană de colaborare în problemele minorităţilor naţionale, constituită în temeiul articolului 13 din Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, reprezintă un cadru de cooperare în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de cele două state în ceea ce priveşte menţinerea şi dezvoltarea identităţii etnice, lingvistice, religioase şi culturale a minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România, aceasta evaluând periodic modul de îndeplinire a prevederilor relevante din tratat. Comisia se întruneşte în sesiuni anuale; au avut loc cinci sesiuni: 10-12 noiembrie 1998 (Bucureşti), 25-26 noiembrie 1999 (Kiev), 17-18 mai 2001 (Bucureşti), octombrie - decembrie 2002 (la Bucureşti, respectiv Cernăuţi), respectiv noiembrie 2006 (Bucureşti). 

Detalii despre comunitatea basarabenilor şi asociaţiile româneşti aici

SEPTEMBRIE 2014    * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 
Recent, un eveniment special de cultură românească - Ziua Limbii Române - sărbătorit an de an de românii de pretutindeni, la 31 august, a readus în atenţie legăturile fireşti între comunităţile româneşti din ţară şi de peste hotare. Oameni de cultură din Iaşi (cunoscuta activistă pentru românii de pretutindeni Areta Moşu), însoţiţi de cei din Galaţi (parte componentă a Euroregiunii "Dunărea de Jos") au avut ocazia să refacă un traseu îndelung bătut, în ultimii ani, prin localităţi din sudul Basarabiei.
Dar mai multe despre marcarea acestor momente şi detalii de la manifestări se pot citi pe site-ul Consulatului Român din Odesa, aici (Lansarea cărţii "Grădina mamei" în contextul sărbătoririi Zilei Limbii Române) sau în publicaţiile din Galaţi: Monitorul de Galaţiaici şi aici sau pe site-ul Viaţa Liberă

* * * * *
Agenţia pentru Cooperare Transfrontalieră 
Euroregiunea Dunărea de Jos

Instituţie de factură europeană înfiinţată în 2003 în colaborare cu Consiliul Regional Odesa. Are ca obiectiv general coordonarea activităţilor din Euroregiunea "Dunărea de Jos", în Regiunea Odesa, din Ucraina, cu atribuţii mai ales pe implementarea proiectelor cu finanţare europeană.
Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Integrare - ADDIE - Europeană "Dunărea de Jos"
Biroul local: Str Dzerzhinskogo, nr.1, Izmail, Odesa, Ucraina, 68600. mail: euroregld@rambler.ru
Tel / Fax: +38 04841 98098, 38 04841 48889 Mobil: +38 067 488 1 487; +38 050 159 90 80

* * * * *
Centrul pentru Studii Regionale
Odesa
CRS este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit înfiinţată în octombrie 1998, în Odessa de către un grup de cercetători, funcţionari publici şi experţi în domeniul dezvoltării regionale.

Scopul înfiinţării acestui centru este de a facilita dezvoltarea durabilă a regiunii Odesa şi regiunea ucraineană a Mării Negre prin cercetare şi management profesionist de proiect în diferite domenii ale dezvoltării regionale.

* * * * *

"Bunele relaţii de vecinătate dintre ţări se văd chiar de la trecerea graniţei"

Sunt cuvintele rostite mereu de diplomaţi, oficiali guvernamentali sau simpli turişti aflaţi în trecere printr-un stat. Dincolo de declaraţiile oficiale realitatea pare să fie, mai intotdeauna, alta.

În plin proces de apropiere a Ucrainei de Uniunea Europeană (vezi şi reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei din cadrul Parlamentului European), atitudinea nefavorabilă a unor instituţii ucrainene faţă de cetăţeni străini care vizitează această ţară (fostă componentă importantă a spaţiului exsovietic) duce la apariţia unor reacţii critice şi aruncă o mare umbră de îndoială asupra aspiraţiilor europene şi a declaraţiilor oficialilor ucraineni cu privire la însuşirea şi respectarea valorilor europene.

După momentele penibile petrecute de membrii săi (dar şi invitaţii DRP-Departamentului Românilor de Pretutindeni) în vămile ucrainene, Liga Studenţilor din Galaţi a cerut explicaţiile oficiale  Preşedinţiei României, Ministerului Afacerilor Externe, Preşedinţiei Ucrainei, Guvernului Ucrainei dar şi Administraţiei Regionale de Stat Odesa (partenera judeţelor din România, în cadrul Euroregiunii Dunărea de Jos, în derularea mai multor proiecte cu finanţare europeană) - "Scrisoare deschisă în atenţia autorităţilor din Ucraina şi România, referitoare la evenimentele de sâmbătă, 16.07.2011"

(!?) De pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe aflam că instituţia a fost înştiinţată, în timp util, de situaţia din vama ucraineană: "Precizări privind participarea unor cetăţeni români la ceremonia de sfinţire a bisericii din localitatea Camîşovca"

Între timp, însă,  unul din membrii Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European, europarlamentarul român Corina Creţu, a luat atitudine hotărâtă (luni, 18 iulie a.c.) faţă de încălcarea flagrantă de către autorităţile ucrainene a unor drepturi fundamentale ale unor cetăţeni europeni, din România, ce doreau să participe la sfințirea unei biserici dintr-o zonă cu populație majoritar românească, din Ucraina.

"Am reclamat Ucraina la Comisia Europeană", declară pe blogul său europarlamentarul român. În interpelarea adresată organismului european autoritățile ucrainene sunt criticate pentru nerespectarea standardelor internaționale în materie de drepturi ale minorităților naționale. Totodată, reprezentantul român a solicitat măsuri hotărâte Comisiei Europene pentru reglementarea situaţiei astfel ca, pe viitor, să nu mai fie posibile manifestări nefavorabile la adresa şi a altor cetăţeni europeni.
"... am solicitat Comisiei Europene să condiționeze, într-o manieră fermă, aprofundarea parteneriatului UE-Ucraina de aplicarea Convenției-cadru cu privire la respectarea drepturilor minorităților naționale, semnată și ratificată de Ucraina"  a relatat Corina Creţu despre demersul său.

Niciun comentariu: